61927595.jpg

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră au depistat, în urma acţiunilor desfăşurate la nivelul întregii ţări, cinci autoturisme - trei marca Mercedes, un Dogde şi un Volkswagen Touareg - în valoare totală de aproximativ 707.000 lei, care figurau ca fiind furate sau erau căutate de autorităţile de poliţie din Uniunea Europeană. În primele unsprezece luni ale anului 2017, poliţiştii de frontieră au depistat 138 autovehicule declarate furate din străinătate.

 

 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

În data de 08.12.2017, ora 23.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare din ţară, cetăţeanul român  Victor  D., în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism marca Dodge Ram, an de fabricaţie 2017, înmatriculat în Olanda.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun căutat pentru confiscare“,alertă introdusă de autorităţile din Olanda.

Faţă  de  cele constatate, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Olanda, el a cumpărat maşina în leasing şi cel mai probabil contabilul firmei a uitat să mai plătească ratele.

Mijlocul de transport, în valoare de aproximativ 290.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului până la finalizarea cercetărilor.

 

 

În data de 10.12.2017, în jurul orei 14.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român A.G., în vârstă de 43 ani, domiciliat în București, la volanul unui autoturism marca Mercedes E220, înmatriculat în Marea Britanie.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile engleze.

 

Faţă de cele constatate, cetăţeanul român a declarat că a cumpărat autoturismul de la un conaţional, în schimbul  sumei de 10.000 de euro, neştiind că acesta este furat.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 130.000 de lei, a fost indisponibilizat  până la finalizarea cercetărilor.

Şi poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, un autoturism marca Mercedes C180, înmatriculat în Germania, căutat pentru confiscare de autoritățile de acolo, din noiembrie 2017.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 93.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea până la finalizarea cercetărilor.

 

Iar la Sectorul P.F. Vișeu de Sus poliţiştii de frontieră au oprit la control un autoturism marca Mercedes CLA 200D, cu număr de înmatriculare specific Italiei, al cărui şofer era un cetăţean român în vârstă de 38 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

La controlul efectuat asupra documentelor, lucrătorii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea acestora fapt pentru care au luat măsura conducerii autoturismului și șoferului la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Astfel, în urma unor verificări suplimentare efectuate s-a constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de către autorităţile din Italia.

Mașina, în valoare de aproximativ 162.000 lei, a fost indisponibilizată la sediul S.P.F. Vișeu de Sus.

La sfârșitul săptămânii trecute, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa - Compartimentul Furturi Auto, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost identificat pe raza judeţului Constanţa un autovehicul marca Volkswagen, model Touareg, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor.  La volanul autovehiculului  se afla cetăţeanul român S.V., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.

În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că autoturismul este căutat de autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat.

Tânărul a declarat că a achiziționat autoturismul, în valoare de aproximativ 32.000 lei, de la o persoană din Constanța, neavând cunoştinţă despre faptul că este căutat de către autorităţi.

În toate cazurile şoferii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

În primele unsprezece luni ale anului 2017, poliţiştii de frontieră au depistat 138 autovehicule care erau semnalate ca fiind furate in diverse tari ale Uniunii Europene (104 autoturisme, 12 automarfare, 10 motociclete,  6 microbuze, 5 remorci şi un autocar). sursa: Poliția de Frontieră

VIDEO


 

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Sport
  • Luni, 11 Decembrie 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Steaua - Lazio în 16-imile Europe League

Steaua și-a aflat adversarul din 16-imile Europa League, urmând să întâlnească echipa italiană Lazio Roma. Pentru că s-au calificat de pe locul doi al grupei, steliștii au un adversar mai greu....

Internațional
  • Duminică, 10 Decembrie 2017
  • De Georgiana Kelemen

Atac asupra unei sinagogi din Suedia

Aproximativ 20 de bărbaţi mascaţi au atacat sâmbătă seară, cu cocktailuri Molotov, o sinagogă din Gothenburg, în care avea loc un eveniment pentru tineri, anunţă Sunday Express, citând presa...

Opinii Voxpublica
  • Vineri, 01 Decembrie 2017
  • De Claudiu Vasilescu

1 Decembrie – Trezește-te!

Nu suntem bine. Poate nu ne-am dorit, poate nu am știut să ne dorim, poate doar ne-am dorit dar nu am făcut mare lucru. Poate nu suntem încă pierduți. Cum ar fi să încercăm să ne dăm un restart?...